Detalii

Modalitate acordare discount 0.5 lei/litru pentru operatorii economici care comercializează combustibil

20 Iul 2022NoutatiNexus LiteFacturi la bonuri fiscalev.22.10.59
Am modificat aplicatia NexusERP în contextul ordonanței de urgența nr. 106 din 30 iunie 2022 pentru susținerea acordării de reduceri ale prețurilor la benzină și motorină.
În perioada de aplicare a scheme de compensare (1 iulie-30 septembrie 2022), operatorii economici care comercializează benzină și motorină și care acordă o reducere de preț de 0.5 lei/litru, inclusiv TVA, la prețul de vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0.25 lei/litru, inclusiv TVA, aferentă reducerii acordate. În acest interval este obligatorie evidențierea pe bon fiscal distinct a contravalorii carburantului comercializat și a reducerii de 0.5 lei/litru.

Pașii care trebuie efectuați în aplicatia NexusERP pentru a acorda si evidenția reducerea mai sus menționată, sunt :
- În modulul "Promotii", se crează o promotie cu denumirea "REDUCEREPRETOUG" (sau orice denumire care să evidențieze faptul că promoția face referire la ordonanța de urgență mentionată anterior), acțiune "Se ofera discount valoric unitar pe articol" și parametru 0.5;
- În modulul "Preturi de vânzare" se bifează promoția definită la pasul anterior, pe listele de preț pe care dorim să o aplicăm.
- În modulul "Aparate de marcat fiscale", în fereastra de editare a dispozitivului fiscal, se completează "Reduceri: @ReduceriPromo" în câmpul "Observații implicite pe bonul fiscal".

Astfel, la validarea unui bon fiscal care conține articole ce fac obiectul promoției mai sus mentionate, se va acorda discount de 0.5 lei/litru, urmând ca la tipărirea bonului fiscal să fie afișate în partea inferioară a bonului observațiile privind promoțiile aplicate și contravaloarea discountului acordat.

Completarea în câmpul de observații de pe aparatul de marcat fiscal a textului "Reduceri: @ReduceriPromo" este utilă și pentru alți operatori economici, sau alte tipuri de promoții, întrucat în acest mod sunt evidentiate pe bon toate promoțiile acordate clientului.